Despre carte: 2015 / Ever, Uneori, aceste scrisori sunt tot ceea ce mă ajută să supraviețuiesc încă o săptămână. Chiar dacă scrii despre tot felul de prostii, despre nimic important, pentru mine sunt importante. Bunicul se descurcă bine și îmi place să lucrez la fermă. Dar... sunt singur. Mă simt izolat, de parcă nu aș fi nimeni, de parcă n-ar fi loc pentru mine nicăieri. Parcă aș fi aici până când se întâmplă ceva. Nici nu știu ce vreau să fac cu viața mea. Dar scrisorile tale... mă fac să mă simt conectat cu ceva, cu cineva. Când ne-am cunoscut prima dată, m-am îndrăgostit de tine. Am crezut că ești frumoasă. Atât de frumos. Era greu să mă gândesc la altceva. Apoi tabăra s-a încheiat și nu ne-am mai întâlnit, iar acum tot ce a mai rămas din tine sunt aceste scrisori. La naiba, tocmai ți-am spus că m-am îndrăgostit de tine. M-am îndrăgostit. LA timpul trecut. Nu mai stiu ce este. Dragoste prin corespondență? Dragoste ca în cărți? Asta e o prostie. Îmi pare rău. Tocmai mi-am făcut o regulă că nu arunc niciodată ceea ce scriu și îl trimit mereu, sperând cu adevărat că nu te va speria. Te-am visat și eu. Aceeași. Suntem în întuneric împreună. Doar noi. Și a fost, așa cum ai spus, ca o amintire care s-a transformat într-un vis, dar a fost o amintire a ceva ce nu s-a întâmplat niciodată, doar într-un vis era atât de real, și chiar mai mult, nu știu, mai CORECT decât tot ceea ce am simțit vreodată în viață sau într-un vis. Mă întreb ce înseamnă că amândoi am avut același vis. Poate nimic, poate totul. Poate poți spune?